20
Sumar articol
Simți că se termină vara și, odată cu ea, și zilele de concediu? Poate că tocmai ai revenit dintr-o vacanță de vis și ai stat la plajă (desigur, între orele în care soarele nu îți arde pielea) sau ai ales muntele și ai constatat că pielea ta este puțin bronzată, chiar și folosind zilnic o cremă cu SPF (care se știe că nu are acțiune de durată și trebuie reaplicată cam la două ore – dar e complicat să faci asta dacă nu faci plajă efectiv, crede-mă, am încercat eu). Parcă ai vrea ca pielea ta să aibă un glow natural și să păstreze urma de bronz pe care a prins-o, dar fără să aibă de suferit.

Ce e de făcut?
Alege să folosești o cremă după plajă, căci aceasta se poate folosi oricând, nu doar când pielea începe să se decojeasca și simți cum pleacă în straturi de pe tine (sper că tot mai puține persoane experimentează asta, bronzul nu este sănătos, este, de fapt, o arsură a pielii și, în timp, o expunere de durată poate cauza cancer de piele). Două dintre produsele pe care eu le folosesc, îmi plac și le poți folosi în orice situație le găsești mai jos.
Institut Esthederm After Sun Micellar After Sun Shower Gel
Chiar dacă nu este efectiv o cremă după soare, Institut Esthederm After Sun Micellar After Sun Shower Gel este un produs inovator, un gel de duș micelar ce este creat pentru a fi folosit, în special, pe pielea expusă la soare și oferă protecție adecvată după plajă, pentru față și corp, fiind creat pentru intreţinerea bronzului şi curăţarea pielii.

Cum acționează? Bronzul este prelungit datorită acțiunii sale hidratante. Pielea este curățată în cel mai blând mod, fără săpun, PEG, silicon sau sulfați. Pielea rămâne curată și hidratată, fiind îndepărtate ecranele fotoprotectoare, nisipul, sarea și clorul, cu miros delicios, caracteristic produselor Esthederm Sun Care.
COCOSOLIS Glow
Pe Glow Shimmer Oil l-am descoperit acum vreo doi ani și, recunosc, a fost dragoste la prima vedere, deși nu-mi plac chestiile sclipicioase, în general. Însă uleiul de corp COCOSOLIS Glow conține particule strălucitoare care ajută la iluminarea pielii, conferindu-i o strălucire radiantă, iar ingredientele sale naturale hrănesc – amestec de uleiuri organice: ulei de jojoba și de castravete, ulei de cocos, cacao și migdale, vitamina E naturală și mică naturală (particule minerale naturale fine) care fac pielea și regenerează pielea. Poate fi utilizat pentru accelerarea procesului de bronzare, asigurând o culoare arămie uniformă. Textura se absoarbe rapid și nu lasă urme grase.

Poți să îl consideri o loțiune după plajă, mai ales că se aplică imediat după ce ai făcut duș (cu gelul de duș micelar de mai sus se completează perfect). Miroase genial, nu este foarte sclipicios și mi se pare destul de hidratant. Nu l-aș aplica pe față, totuși, însă pe corp îmi place la nebunie. Îmi place și forma de prezentare, cu recipientul creat din materiale reciclabile. Sticla este din polietilenă de înaltă densitate (HDPE), capacul și pompița sunt fabricate din polipropilenă (PP). Sunt 100% reciclabile și după prelucrare sunt folosite pentru a produce produse de uz casnic din plastic. Inelul sticlei este din lemn.
Tu cum îți îngrijești pielea după expunerea la soare?
Love,
Alina
1 comentariu
Multumim pentru sfaturi.