Tort de ciocolată și cremă de cafea, îmbrăcat în ciocolată cu lapte și decorat cu ciocolată neagră

de către Alina Anghel
Două dintre marile mele iubiri, ciocolata și cafeaua, s-au reunit într-un tort delicios și ușor de preparat. Cu ce ocazie? Iubita ciocolată Poiana, ciocolata copilăriei mele, a sărbătorit 25 de ani de ani de existență în România. Și cum poți marca cel mai bine acest eveniment decât preparându-i un tort? În familia mea așa am fost obișnuită, să am în fiecare an, de ziua mea, tort. Cum spuneam, am ales să combin două dintre ingredientele mele preferate, iar din ele a rezultat un tort de ciocolată și cremă de cafea, îmbrăcat în ciocolată cu lapte și decorat cu ciocolată neagră. Pentru un blat cu adevărat ciocolatos am folosit ciocolată ruptă în bucățele, iar opțiunea mea a fost Poiana cu 65% conținut de cacao, pentru că este ideală pentru deserturi datorită conținutului ridicat de cacao. Este un tort care se prepară destul de rapid și nu poți da greș cu el nici în cazul în care nu ai experiență. Recomand să fie păstrat la frigider câteva ore înainte de a fi servit, iar dacă mai rămâne, îl poți mânca liniștită și a doua zi. Cum îl prepari și care sunt ingredientele?
 

Ingrediente blat:

  • 220 g unt (minim 80% grăsime) moale, la temperatura camerei
  • 200 g zahăr
  • 4 ouă
  • 50 g cacao
  • 125 g făină
  • un praf de sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • 4 linguri lapte
  • 1 ciocolată Poiana 65% cacao
Ingrediente cremă de cafea:
  • 200 ml smântână pentru gătit (ținută la frigider anterior pregătirii)
  • 250 g mascarpone
  • 4 linguri zahăr
  • 2 lingurițe de cafea instant

 
 
Înainte de a începe pregătirea blatului, aprinde cuptorul și lasă-l să se încălzească.
 
Cerne făina, cacaoa, praful de copt și sarea într-un bol. În alt bol, mixează untul cu zahărul până când amestecul devine cremos (4-5 minute). Adaugă ouăle, mixează un minut, apoi adaugă amestecul de făină și mixează până se omogenizează. Adaugă laptele și încorporează-l in aluat. Este momentul să adaugi ciocolata ruptă bucățele și să amesteci încet, cu o spatulă.
 
Tapetează o tavă cu hârtie de copt (tava mea de tort are 24 cm în diametru), toarnă compoziția și coace blatul aproximativ 20 de minute la foc mediu. Faci testul cu scobitoarea, dacă nu se mai lipsește nimic de ea știi că s-a copt.
 
Lasă blatul la răcit în tavă și prepară crema de cafea. Într-un bol, bate smântânapână se întărește. Într-un alt bol mixează mascarpone, zahărul și cafeaua instant până rezultă o pastă omogenă. La final, adaugă și smântână bătută și amestecă totul cu o spatulă.
 
Când blatul este răcit, taie-l pe jumătate și pune între cele două bucăți crema de cafea rezultată. Îmbraci tortul în 200 g ciocolată Poiana cu lapte, topită, peste care razi ciocolată neagră, cu 65% cacao, Poiana, desigur.
 
Metoda rapidă de topire pentru ciocolată, pe care o folosesc de obicei: rup ciocolata bucățele, o pun într-un bol și îl bag 30 secunde la microunde. Îl scot, verific ciocolata, o amestec și îl mai bag încă 30 secunde. Repetă procesul până când ciocolata este topită și folosește-o imediat.
 
Rezultatul? Un tort aromat și delicios, cremos și ciocolatos. Pentru toate gusturile, nu s-a plâns nimeni până acum.
 
 
Am pregătit și un video, pe care îți recomand să îl urmărești:
 

Mi-a plăcut provocarea și sunt oricând gata să o iau de la capăt! Tu cui i-ai face acest tort?
 
Love,
Alina

S-ar putea să-ți mai placă

12 comentarii

Oana 13 decembrie 2020 - 10:44 AM

Vai ce bine arată, cred ca e tare bun.🎂🍰

Răspunde
Valeria Chertes 13 decembrie 2020 - 3:21 PM

Mulțumim pentru rețetă.

Răspunde
Lumi 13 decembrie 2020 - 3:21 PM

Niciodata n am reusit sa topesc ciocolata!😂😂 nu m am gandit ca as putea face asta cu ajutorul cuptorului de microunde.
O sa incerc reteta la sarbatori!
Arata prea bineee!!❤

Răspunde
Paula Ion 13 decembrie 2020 - 11:47 PM

O reteta numai buna pentru a fi facuta de sarbatori acum.

Răspunde
mihaela 13 decembrie 2020 - 11:47 PM

Nu am fost niciodată o bucătăreasă foarte….buna sa zic,gătesc fiindcă trebuie și aleg de obicei chestii cat mai simple și rapide,cumpăr in schimb….mai ales prăjituri,iar unui astfel de tort cu ciocolata sigur nu i-as fi rezistat și l-aș fi comandat.

Răspunde
Grațiela 13 decembrie 2020 - 11:47 PM

Wow! Superba rețetă! Și ușor de preparat.
Și eu sunt fan Poiana. E ciocolata copilăriei mele ❤️.
Multumim pentru rețetă

Răspunde
Crisia_by_ MB 14 decembrie 2020 - 7:38 AM

Multumim pentru reteta! Arata delicios!

Răspunde
Albu Steluta 21 decembrie 2020 - 7:42 AM

Daca este cu ciocolata este delicioasa! N-are cum sa nu fie bun un desert care are ciocolata de buna calitate!

Răspunde
Catalina Coman 21 decembrie 2020 - 7:42 AM

Arata delicios tortul tau. Si eu am sarbatorit cei 25 de ani de Poiana cu un tort cu multaaa ciocolata.

Răspunde
Unique by MM 21 decembrie 2020 - 7:42 AM

Ador ciocolata şi produsele pe bază de ciocolată!
Îmi place ce a ieşit, reţeta este uşor de făcut, prin urmare mă voi apuca de treabă.
Dacă rezist de poftă, până mâine! 🙂

Răspunde
Andraxela 21 decembrie 2020 - 7:42 AM

Cat de bine ti-a iesit, Alina! L-am remarcat si pe instagram, iar aici am venit pt reteta 🙂

Răspunde
Anca 21 decembrie 2020 - 7:42 AM

Uh, imi ploua in gura. Nici nu iti dai seama ca pofta mi ai facut.

Răspunde

Lasă un Comentariu

* Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și gestionarea anumitor date despre tine de către acest website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website folosește cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare. Presupun că ești de acord cu acest lucru, însă poți opta pentru dezactivarea lor dacă dorești. Acceptă Citește mai mult