Brioșe pufoase fără zahăr, cu făină de cocos

de către Alina Anghel
Pentru că mi-am propus să încerc să elimin cât se poate de mult zahărul din alimentație, am început să caut rețete mai sănătoase. Amândoi suntem fani dulciuri, fără ele chiar nu am putea trăi. Am profitat și de provocarea lansată de NoSugarShop.ro și am făcut niște pufoșenii dulci, care nu te ajută să dai în diabet. Din compoziția de mai jos mi-au ieșit 12 brioșe clasice (le coc în tavă specială pentru brioșe, însă folosesc și forme din hârtie, pentru că nu îmi place să spăl vase, mai ales tavi). Eu pun compoziția până la limita formei de brioșe, oricum se mărește în volum. Să trecem la ingrediente și preparare.
 
Pentru cele 12 brioșe am folosit:
  • 12 linguri ulei de cocos
  • 100 g cacao
  • 10 ouă
  • 200 g eritritol
  • 90 g făină de cocos
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 1/2 linguriță sare
  • esență de vanilie sau migdale, după preferințe
Pornește cuptorul și setează-l la temperatură medie, pentru a se încălzi uniform înainte de a introduce brioșele la copt.
Pentru că uleiul de cocos era solidificat, l-am pus pe foc într-o oală non aderență împreună cu cacaoa și am amestecat până s-a topit uleiul. 
Am mutat compoziția rezultată într-un bol, apoi am adăugat eritritol, sare, esență și ouăle (întregi, fără a fi separate gălbenușurile de albușuri). 
Se amestecă totul cu un tel și când se omogenizează se adaugă făina de cocos, cernută, împreună cu praful de copt. 
Omogenizează totul și lasă amestecul să stea 5 minute. Vei observa că începe să se îngroașe, făina de cocos fiind un puternic absorbant. 
Poți începe să pui compoziția în forme (eu am folosit 2 linguri pentru a nu mă murdari pe mâini). Lași tava în cuptor aproximativ 30 minute, iar când aluatul nu se mai lipește de scobitoare sunt coapte. Nu lasă brioșele prea mult în cuptor, nu vor mai fi pufoase iar blatul se va usca mai mult decât este necesar.

Între timp, poți pregăti o glazură dacă ți le dorești mai ciocolatoase. Eu iubesc ciocolata, așa că nu am ratat ocazia să o adaug extra. 
Ai nevoie de 75 ml apă, 50 g unt, 150 g eritritol, 40 g cacao și un praf de sare. Pui apa cu eritritolul, sarea și untul într-o cratiță, când untul s-a topit adaugi cacaoa și amesteci energic. Fierbi totul la foc mic aproximativ 5 minute și gata. 
Mie îmi place să folosesc glazura imediat ce o iau de pe foc, astfel că este ușor de utilizat. Le poți orna așa cum îți dorești, eu am folosit fulgi de migdale și fulgi de cocos. 
Rezultatul? Brioșe pufoase și consistente, eu nu am putut să mănânc mai mult de jumătate dintr-una.
 
 
Despre eritritol am povestit aici, iar despre faina de cocos trebuie să știi că are un conținut ridicat de fibre și poate contribui la funcționarea normală a sistemului intestinal. Are un conținut redus de carbohidrați, se poate amesteca cu alte tipuri de făină și poate fi folosită inclusiv la supe, sosuri sau pentru îngroșare. Principala caracteristică a făinii de cocos este gradul ridicat de absorbţie, aşadar trebuie păstrată în recipiente cu capac etanş, a căror închidere perfectă ţine umezeală la distanţă, iar cantitatea de lichide (cel mai des de ouă) din reţete trebuie suplimentată – de aceea am pus și atât de multe ouă, în cazul în care te întrebai. Nu conţine gluten, are un indice glicemic scăzut, este aromată şi are un gust uşor de nucă de cocos, însă este nutritivă și este o alegere bună pentru sănătate.
 
 
#Retetefarazahar? Yes, please! Poți face dulciuri la fel de bune #farazahar, dar mai sănătoase. Tu ce preferi?
 
Cu drag,
Alina

S-ar putea să-ți mai placă

3 comentarii

Irina Anghelina 26 octombrie 2020 - 7:40 PM

Arată delicios!Cred că voi incerca si eu rețetă ta

Răspunde
Valeria Chertes 26 octombrie 2020 - 7:40 PM

Mulțumim pentru rețetă ,voi face și eu.

Răspunde
Dima Monica 03 noiembrie 2020 - 10:55 PM

Mmm, cred că au un gust deosebit de la uleiul și făina de cocos.

Răspunde

Lasă un Comentariu

* Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și gestionarea anumitor date despre tine de către acest website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website folosește cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare. Presupun că ești de acord cu acest lucru, însă poți opta pentru dezactivarea lor dacă dorești. Acceptă Citește mai mult