22
Am fost invitata saptamana trecuta la un eveniment Oriflame si ardeam de nerabdare sa ajung. Desi evenimentul a fost organizat in principiu pentru reprezentatii Oriflame si a fost total opus unui eveniment de beauty cu care sunt obisnuita, pot sa afirm cu mana pe inima ca a fost unul interesant si mi-a placut sa vad si „dedesubturile” unui astfel de brand: un brand care rasplateste pe scena, cu flori si diplome, pe cei care ating anumite calificari din interior, gen „manager 15%”, „senior manager”, „gold manager”. Nu ma intreba cat si cum trebuie sa vinzi sa ajungi aici, cert este ca varsta majoritatii celor de pe scena era undeva pe la 30 de ani. Se poate, zic eu, daca ai o pasiune si ambitia de a reusi.
Razvan si Dani, sunt sigura ca ai auzit de ei, pana si eu ii stiu si nu ma mai uit la TV de peste 8 ani, au intretinut atmosfera si s-au descurcat de minune. Ceea ce m-a surprins a fost multimea din sala – o sala de cinema (Epika, din Grand Cinema Digiplex Baneasa), plina de oameni veniti sa sarbatoreasca impreuna succesul si frumusetea.
Am petrecut cateva ore frumoase, am descoperit noutatile si suprizele pregatite de Oriflame pentru sezonul sarbatorilor de iarna si am aflat o noutate senzationala: noul ambasador Oriflame in Romania va fi Andreea Raicu! Andreea a fost de altfel si prezenta la eveniment si pare persoana potrivita pentru aceasta colaborare!
Ce mi-a atras mie atentia? Setul Fairy City Lights, inspirat din sclipirile feerice care, an de an, invaluie orasul in aura speciala de sarbatoare. Ma refer la New York, de acolo vine inspiratia …
… gama Power Shine Palladium, in editie limitata, dar perfecta pentru sarbatori, cu reflexiile de poveste pe care le ofera …
… toate cutiile, cutiutele si ideile de cadou …
… noua aroma de coacaze negre din cutiuta cu minuni, Tender Care, abia astept s-o folosesc!
Pe tine ce te atrage? Catalogul 16, in care se gasesc toate aceste minunatii, apare luni, 11.11. Tot atunci am si o surpriza pentru cititoarele mele dragi. Cine ghiceste despre ce e vorba?
Cu drag,
Alina
P.S. Nu uita sa te inscrii la concursurile deja lansate, aici si aici.
28 comentarii
ce frumos e suportul pentru pensule, super!
Vai ce frumos. Luciurile de buze sunt superbe, crema cu coacaze negre are o cutiuta foarte faina, care te atrage sa o cumperi, sosetelele, decoratiunea acea ingeras este minunata, iar setul Fairy City Light mi-a atras si mie privirea. Cred ca supriza se refera la o crema sau lotiune de corp, pentru ingrijirea pe timp de iarna 🙂
au multe produse frumoase de sezon! dar astept si urmatorul catalog de Craciun
In perioada Craciunului apar cele mai frumoase produse! Sunt minunate produsele din imagini! 🙂
Pe mine ojele Palladium ma atrag cel mai mult 🙂 frumoase noutati 😀
Noul parfum My Red este exceptional.
Noile oje m-au cucerit! Mi-am cumparat una deocamdata dar sigur vor mai fi si altele :))
Mie imi place caseta de bijuterii la nebunie 😀
Vedem luni despre ce e vorba 😀
Si eu, o sa aiba si alte noutati, un parfum special, dar nu mai dezvalui nimic 😀
Eu am selectat ce mi-a placut cel mai mult, dar intreg catalogul este minunat 🙂
Hihi, si pe mine 😀 Stai pe aproape 🙂
Este, intr-adevar!
Pe care ti-ai luat-o? 😀 Cum ti se pare pensula?
pe cea albastra 😀 deocamdata am incercat-o doar pe margareta dar mi s-a parut ok
Cate un pic din fiecare 😉 Cred ca urmeaza un concurs 😀
PUPICI :-*
Ha, si eu tot la aia ma gandeam 😀 Cred ca e faina si cea argintie, nu ma pot decide care s-o pun in cos :))
Hmm, ai ghicit 😀 ca urmeaza concurs, evident, nu premiul :))
Mi-a placut felul in care ne-ai povestit despre evenimentul organizat de Oriflame…
Sunt cuminte azi: ma atrage cutiuta cu minuni!:)
Sa fie vorba despre My Red??? 😀
Pupicei, cu drag!
Ilda
:-*
Nu ai ghicit, de data asta 🙂 Dar nu e problema, e mai mare suspansul 😀 Pupici back!
Cât de frumos e acel suport pentru pensule, dar şi cutiuţa pentru bijuterii.
Tind să cred că vei continua să ne dăruieşti surprize minunate, oferite sub forma unui concurs cu produse Oriflame. Sună minunat! O seară plăcută, draga mea! 🙂
Sper sa va placa surpriza mea 😀 Seara frumoasa si tie!
Azi ma uitam la globulete de brad, eram cat pe aci tentata sa-mi cumpar cateva seturi :))
Aia de pus pe ochi mi-ar placea, mi-am salvat cu ceva timp in urma cateva modele ca sa-mi fac singurica 🙂
xo
Masca pentru ochi e interesanta.
il vad azi! e super fain
Am si eu una pe acasa, dar crezi c-o folosesc vreodata? Nici nu stiu pe unde am depozitat-o :)) Te pup!
Este interesanta, mai ales daca folosesti 😀