11
Atat de delicata, dar mereu disponibila si gata sa-ti sara in ajutor, o femeie marunta si slabuta, dar un caracter puternic, in stare sa mute chiar si muntii pentru a-si indeplini scopul. Cu ea am crescut sau, mai bine zis, ea m-a crescut primii trei ani din viata. Apoi, an de an, vacanta de vara o petreceam la ea si era atat de fericita ca eu, singura ei nepoata, sunt un copil atat de ascultator. Bunica mea, caci despre ea este vorba, o femeie simpla de la tara, dar cu frica lui Dumnezeu, cum se zice, este femeia care ma inspira, chiar si acum, dupa atatia ani de cand a trecut in nefiinta.
Bunica, femeie de varsta a treia deja, trebaluia cu spor si energie iesita din comun de dimineata pana seara, se ocupa de curte, de mine, de mancare si de bunicul. Din mana ei am gustat cele mai bune mancaruri, din gura ei am auzit cele mai duioase vorbe si cele mai interesante povestiri, din vorbele ei am invatat o gramada de lucruri. Bunica imi spunea tot timpul ca femeia este inima familiei, doar de ea depinde bunastarea casei.
Bunica era, chiar si la varsta ei, gratioasa si mereu ingrijita si m-a modelat si pe mine la fel. La vechea ei masina de cusut Singer mi-a cusut cele mai frumoase rochii si am vazut iesind din mana ei minunate jupoane. Mereu imi spunea ca trebuie sa fiu cocheta, mai ales in intimitate. Sa-mi iubesc si sa-mi respect partenerul de viata si voi fi cea mai fericita dintre femei.
Bunica asa a fost. Era de-o voiosie iesita din comun si mai tot timpul cu zambetul pe buze, de parca totul mergea struna in casa ei. Bunicul, un om calm si iubitor, a apreciat-o si a iubit-o nespus de mult, aducandu-i cadouri de oriunde mergea. Nu l-am auzit niciodata sa ridice vocea la ea. Nu i-am auzit sa se certe, mai ales din nimicuri, cum facem noi toti in ziua de azi. Bunica mea, o femeie simpla la vorba si la port, a fost o femeie fericita, cum rar mai vezi in zilele noastre.
Imi amintesc acum, cu dor, de zilele copilariei mele, cand de sarbatori mari se “primenea”, cum zicea ea. Adica isi imbraca hainele cele mai de bune pentru a merge la biserica si apoi sa stam la masa, cu totii.
Noua colectie Jolidon, Passion Garden, ar fi pe placul ei cu siguranta. Bumbacul era preferatul ei si il considera de calitate, iar dantela a iubit-o dintotdeauna. Imi aduc aminte cand cotrobaiam prin dulapul ei si ma minunam de toate acele camasi de purtat pe dedesubt, neintelegand in prima faza de ce erau atat de elegant lucrate, cu insertii de dantela.
Rochiile ei, atat de frumoase si delicate, au ajuns in posesia mea. Pe unele le-am purtat asa cum erau, recomandandu-le drept vintage, celor care erau coplesiti de frumusetea si delicatetea materialului. Pe altele le-am transformat si simt ca o parte din bunica mea traieste mai departe, prin mine. Sunt sigura ca ar fi tare mandra sa vada cat de mult m-a ajutat sa ma formez ca persoana. Cred ca ar fi foarte fericita sa stie ca majoritatea pieselor mele de lenjerie sunt Jolidon, mereu a fost mandra de produsele romanesti, mai ales de cele de succes, a caror evolutie a urcat tot mai sus.
Stai fara griji, bunico, am devenit exact femeia care ti-ai dorit sa fiu, o copie atat de devotata a ta. Si daca viata mea va fi macar atat de fericita si de lunga ca si a ta, ma pot declara multumita. Imi pare rau ca nu ti-am spus niciodata cat te-am iubit si nu am apucat sa-ti multumesc pentru tot ce m-ai ajutat sa devin. Asta daca nu stii deja …
*Articol scris pentru Spring Superblog 2013. Proba propusa de Jolidon.
2 comentarii
Ooff, Alina, mi-este si mie tare dor de bunica mea!:(
Merg maine la cimitir sa aprind o lumanare si sa o salut…
Ilda
m-ai intristat, dar am si realizat ca nu ii pretuim suficient pe cei care sunt inca langa noi. 🙁