BVLGARI MAN Glacial Essence

de către Alina Anghel
Parfumurile BVLGARI, născute la confluența dintre bijuterie și parfumerie, sunt expresia eleganței mediteraneene contemporane. Povestea brandului Bvlgari începe în anul 1884, în „orașul etern”: Roma. La început, brandul s-a specializat în confecționarea bijuteriilor, mai apoi în ceasuri. Primul parfum Bvlgari a fost lansat în anul 1992, iar până în prezent, acest brand de lux a scos o multitudine de colecții de succes. Parfumurile Bvlgari sunt inspirate nu doar din toate continentele mapamondului, ci și din natură și din diversitatea lumii. La crearea acestora lucrează cei mai buni parfumieri din lume, iar tradiția brandului de bijuterii se regăsește în designul sticlelor de parfum. Așa a luat naștere și BVLGARI MAN Glacial Essence, care completează cu succes gama BVLGARI MAN. 

Inspirat de AER, element intangibil și copleșitor, în același timp, BVLGARI MAN Glacial Essence marchează un nou capitol în povestea BVLGARI MAN, creionând ideea că omul trăiește și respiră în acord deplin cu natură înconjurătoare. Pentru a surprinde simbioza dintre vigoarea bărbatului modern și forța nemărginită a naturii, BVLGARI urcă pe una dintre cele mai înalte culmi, încapsulând în MAN GLACIAL ESSENCE una dintre cele mai pure și copleșitoare respirații de aer proaspăt, o experiență senzorială unică, o șansă pentru schimbări și posibilități nesfârșite, inspirația de a îți dori mereu mai mult și oportunitatea de a îți atinge visurile.
Lansat în 2020, BVLGARI MAN Glacial Essence este un parfum Aromatic Fougere de bărbați creat de celebrul Alberto Morillas. Notele de vârf sunt boabe de ienupăr, mușcată și ghimbir; notele de mijloc sunt rădăcină de stânjenel, pelin și lemn de santal; notele de bază sunt clearwood, mosc și cedru.
Nu am apucat să îl miros, însă filosofia din spatele parfumului pare interesantă: „Un parfum cu contrast ridicat, care este o gură de aer înghețată și eliberatoare pentru fiecare bărbat care îl poartă. Întruchipează masculinitatea de neoprit a unui bărbat într-o căutare continuă de măreție.” Mi se pare fix genul de parfum al cărei prospețime o simți până în măduva oaselor și te subjugă cu intensitatea lui.
Tu l-ai încercat? Cum ți se pare?
Cu drag,
Alina

S-ar putea să-ți mai placă

2 comentarii

Irina Anghelina 26 noiembrie 2020 - 7:24 PM

Nu stiu cum miroase acest parfum.Recunosc însă că arată tare bine❤

Răspunde
Valeria Chertes 26 noiembrie 2020 - 7:24 PM

Nu l-am incercat ,nu am avut ocazia.

Răspunde

Lasă un Comentariu

* Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și gestionarea anumitor date despre tine de către acest website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website folosește cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare. Presupun că ești de acord cu acest lucru, însă poți opta pentru dezactivarea lor dacă dorești. Acceptă Citește mai mult