122
Sumar articol
De obicei, când mergi la un eveniment cu dress code, ar fi indicat să îl respecți. Nu de alta, dar dacă dress code-ul este teniși și tu vii cu hainele cu care te duci la Operă și cu sandale cu toc cui, s-ar putea să simți că nu te încadrezi deloc în peisaj și printre ceilalți participanți. Cam asta s-a întâmplat la cea mai recentă nuntă la care am fost și m-am nimerit la masă cu un cuplu tare simpatic, dar care au venit la party cu o ținută mai mult decât elegantă, nu casual în teniși, așa cum a fost promovat evenimentul de proaspătul cuplu declarat soț și soție.
Și atunci, ce să porți?
Recunosc, nici eu n-am respectat în totalitate cerința (teniși), pentru că nu port de felul meu și nici nu-mi plac în mod deosebit încât să îmi cumpăr o pereche doar pentru a-i purta la o nuntă. Pe de altă parte, am câteva (a se citi multe) perechi de adidași sau pantofi casual și mi-am ales ținuta în așa fel încât să pot folosi ceva ce am deja în garderoba.
Rochie de bumbac de la Bonprix
Este cumva de la sine înțeles, în codul nescris al nunților, că nu este ok să porți o rochie în culoare deschisă la acest tip de eveniment, decât dacă te roagă în mod expres mireasa. Nu sunt o persoană care ține la tradiții, dar am asistat de suficient de multe discuții încât să știu că aproape toate miresele ar fi deranjate dacă te-ai îmbrăca în alb, bej, roz sau mai știu eu ce alte culori deschise și s-ar considera eclipsate. Motiv pentru care am ales o rochie roșie din bumbac, semi-casual, în funcție de cum o accesorizezi (bine, nici nu pot să declar că-mi stă nemaipomenit în culori deschise, dar asta e o altă poveste).
Când am cumpărat rochia asta, nu aveam neapărat în gând să o port la această nuntă, dar în momentul în care mi-am gândit ținuta părea cea mai bună opțiune. Și a fost. M-am simțit bine în ea, m-am putut mișca în voie, fără să-mi fac vreun fel de griji. Are inclusiv buzunare, însă nu-mi place faptul că se șifonează destul de repede.

Pantofi lucrați manual de Yrene Concept
M-am uitat în dulap și m-am gândit că acești pantofi se potrivesc de minune cu rochia. Fac parte din aceeași poveste, cum aș zice eu. Pantofii sunt lucrați manual de Yrene Concept și îi am deja de doi ani. Nu au fost foarte purtați, că de, tocmai am trecut printr-o pandemie cu mult lucrat de acasă, însă se păstrează perfect, ca în prima zi. Unde mai pui că sunt și comozi?

Ce accesorii am ales
Inițial m-am gândit să asortez întreaga ținută cu un colier din perle (găsisem unul foarte fain pe Sertarium), însă mi-am dat seama că nu se potrivește, așadar am ales unul din argint. Pe lângă ceasul pe care îl port tot timpul și , nu am mai simțit nevoia să adaug și altele accesorii.

Tu cum te-ai îmbrăcat la ultimul eveniment la care ai participat? Cum ți se pare ținuta mea?
Love,
Alina
Credit foto: Eduard Canură
2 comentarii
Frumoasa tinuta, m am îmbrăcat la ultima nunta cu o salopeta animal print!
Super rochițe Recomand cu încredere aceste minunății