62
Sumar articol
Când aleg hainele care ajung la mine în garderoba, țin cont de câteva aspecte importante: stilul fiecărei piese și când mă îmbrac cu ea (zi de zi, la birou, la o anumită ocazie), să mă avantajeze modelul, să poată fi integrate cu celelalte haine și accesorii pe care le am deja, să știu că mă simt bine în piesa respectivă. Mi s-a întâmplat de-a lungul timpului să îmi cumpăr diverse haine doar pentru că mi-au plăcut foarte mult, însă nu corespundeau stilului pe care îl adopt zi de zi sau nu mă simțeam confortabil in ele. Desigur, nici acum nu cumpăr 100% responsabil (chiar recent am cumpărat o geacă superbă, pentru care însă trebuie să slăbesc câteva kg bune pentru a o purta și nu am returnat-o, pentru că îmi place mult și zic că nu este un obiectiv prea dificil de atins), însă față de anii trecuți cred că stau foarte bine la capitolul asta. Recomandarea mea (pe care nu o respect tot timpul) este să returnezi de fiecare dată produsele care nu îți stau așa cum îți dorești sau nu te avantajează.

Cum îmi aleg rochiile de zi cu zi
Atunci când știu că vreau să cumpăr haine pe care să le port zilnic, și aici mă refer la rochii, în special, pentru că pe ele le port cam 99% din timp, indiferent de anotimp, le aleg după câteva criterii proprii. Cel mai important este materialul din care sunt confecționate. Iar cel mai pretabil material mi se pare vâscoza, care este ușoară, lejeră, nu se sifonează (dacă o speli și imediat ce o scoți din mașină o usuci pe umeraș). Așa am ales și această minunată rochie cu pattern animal print de la Bonprix. Pe lângă albastrul electric și printul super simpatic, mi-a câștigat simpatia fiind confecționată din vâscoză 100%. Dacă ar fi fost și puțin mai lungă, ar fi fost perfectă.

Bocanci lucrați manual de Yrene Concept
Mi-am dorit o ținută specială și niște bocanci deosebiți, pe care Yrene Concept i-a realizat pentru mine. Lucrați manual pe culoarea dorită de mine, nu exagerez dacă spun că sunt cei mai comozi bocanci pe care îi am (și am câteva perechi în colecție). Deși a căutat acest albastru care să se potrivească cu rochia mea ceva vreme, rezultatul este unul fabulos și a meritat așteptarea.
Bocancii sunt realizați 100% din piele, iar partea albastră este piele de ponei. Desigur, în realitate nu este vorba de ponei adevărat (ar fi și trist ca un astfel de animăluț să fie sacrificat pentru dorințele și capriciile industriei de fashion), ci o piele de vită care are și păr, ce se tunde pentru uniformitate.
Bocancii se pot realiza în orice combinație îți trece prin cap (chiar și îmblăniți sau nu – ai mei nu sunt îmblăniți, să îi pot purta și în perioada mai caldă a anului) și costă 470 lei, dacă pe contul ei de instagram vei menționa că i-ai văzut la mine și vrei și tu o pereche. Altfel, prețul pentru clienții obișnuiți este de 120 euro.

Alte accesorii cu care am asortat rochia și bocancii
Pentru că încă era răcoare afară când am realizat fotografiile, am adăugat o geacă Zara dintr-o colecție de acum câțiva ani, care s-a păstrat într-o stare foarte bună, deși este din piele ecologică.

Dresurile mi le cumpăr de la , pentru că au o gama variată, găsesc cam tot ce îmi doresc și le primesc acasă imediat, de obicei în maxim 2 zile de la comandă.
Fără ochelari de soare eu nu ies din casă, indiferent de anotimp. Cam toate perechile mele sunt de la , cu lentilă polarizată.
Geanta este una dintre preferatele mele, mică dar voinică, de la .

Cum ți se pare ținuta mea? Tu cum ai asorta această rochie?
Love,
Alina
Credit foto: Eduard Canură
0 comentarii
Îți stă foarte bine în albastru.