Soare printre ploaie și nori

de către Alina Anghel
O urmăresc pe Raluca Soare de ceva timp, de când i-am descoperit stilul colorat și unic de a crea piese de îmbrăcăminte care te pot scoate din anonimat, sau, cel puțin, în evidență, dacă îți dorești asta. Însă poți combina hainele ei și poți crea outfit-uri inedite, așa cum este cel ales de mine pentru a pune in evidență parfumul Divine Exclusive de la Oriflame. Deși inițial nu mi s-a părut o potrivire între cele două piese de îmbrăcăminte, la sugestia Ralucăi le-am probat și am fost atât de încântată de rezultat încât am plecat cu ele de la showroom. Pentru că mi-a plăcut mult vibe-ul Ralucăi, am invitat-o să se alăture inițiativei #InterviuCuUnAntreprenorRomân.
 

Comunitatea mea sigur își dorește să te cunoască mai bine, așadar prezintă-te! Hai să aflăm mai multe despre tine, despre pasiunile tale, cum ai ajuns aici.

Mă cheamă Soare, de fapt mă cheamă Raluca Lupulescu Soare, dar mi se spune Soare, sunt o tipă veselă și optimistă, îmi plac foarte mult oamenii, dar și evenimentele cât mai aparte. Ah și materialele textile, imprimeurile nebune, ținutele unicat. Aici am ajuns, purtată de un fir colorat și conductor de creativitate.

Cum ți-a venit ideea acestui business/proiect/concept și ce te-a determinat să îl creezi?

Îmi doream să fac o expoziție de ținute unicat și de aici s-a dezvoltat ideea să merg mai departe și să construiesc un business. Prea plinul creativ m-a determinat, nu mai avea loc înăuntru 😂 A pornit ca o joacă, îmi place mult să încerc lucruri noi și iată unde s-a ajuns. Și îmi place la nebunie!
 

Ce reprezintă pentru tine acest business?

Un punct de întâlnire între viziunile mele curajoase și nevoile ascunse sau asumate al doamnelor care vor să întoarcă priviri și să se simtă bine în pielea lor.
 
În plus, mai reprezintă terenul meu de joacă. Pretextul întâlnirii cu oamenii. Culoare. Trăsnaie. Chiar Eu.
 

Câtă muncă este în spate? Ai o echipă care te ajută sau îți organizezi taskurile în așa fel încât să le faci pe toate?

Sunt singură la creație, în ceea ce privește execuția colaborez cu ateliere de croitorie. Iar deciziile de business se iau în echipă cu asociatul meu care îmi este și soț.

Ce îți aduce cea mai mare satisfacție?

Sunt mai multe momente în care apare încântarea: pe de o parte, ideea finală a creării unui produs, atunci când simt că „asta e”! . Apoi produsul finit dacă a ieșit așa cum trebuie și desigur, încântarea clientelor.
 

Care sunt next steps și ce-ți dorești de la acest business în viitor?

Îmi doresc să insuflu curaj doamnelor, prin ținutele mele, să le ajut să nu le mai fie frică de unic și de culoare, îmi doresc să nu îmi sece creativitatea și îmi doresc să revenim la normal, așa cum era înainte de pandemie, în special în ceea ce priveşte evenimentele.
Lansezi colecții unice pe piață, tocmai a apărut una plină de culoare. De unde îți vine inspirația și ce te menține concentrată? Care este povestea din spatele colecțiilor?
 
Habar nu am de unde vine, important este că vine! Flirtez cu materialul până când încep să se contureze idei. Și Concentrarea, la fel, nu știu cum reușesc să o mențin. Dacă m-aș gândi la asta, aș pierde-o. Colecțiile se nasc parțial sezonier, mai degrabă spontan, când se strâng mai multe materiale care nu îmi dau pace.
 

Cum a fost anul 2020 și ce s-a schimbat în 2021?

Anul 2020 a fost enervant ca pentru toată lumea, cu excepția faptului că am putut să mă ocup mai mult de acest business, iar 2021 a fost mai bun pentru că am reușit să ne mai mișcăm puțin, la evenimente, festivaluri.

Ce obiective ai pentru acest an (sau următorul)?

Să mă bucur de acest business și să ajut lumea să iubească culorile.

 

Care este parfumul tău preferat?

Pe primul loc este în mod absolut Miracle de la Lancome. Apoi Scandal, câteva de la Kenzo, La vie est belle. Plus cele bărbătești. Pe mine sau pe ei.
 
 
***
 
Îți mulțumesc, Raluca, că m-ai lăsat să intru în lumea ta colorată. Mi-a plăcut mult cum a încheiat Raluca acest interviu:
 
„Bucuria! Mențineți-o in suflet cat de mult puteți, indiferent de ceea ce faceti. Iar cand nu mai apare, dati-i inca o sansa. Iar cand tot nu functioneaza, luati-o ca pe un semn ca trebuie schimbat ceva.”
 
Love,
Alina
 
Disclaimer: Toate fotografiile din acest articol sunt furnizate de Raluca. Cele de pe podium au credit Transilvania Fashion Festival, cele cu ea, Raluca Ciornea.

S-ar putea să-ți mai placă

1 comentariu

Valeria Chertes 25 noiembrie 2021 - 10:23 PM

Foarte frumos.

Răspunde

Lasă un Comentariu

* Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și gestionarea anumitor date despre tine de către acest website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website folosește cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare. Presupun că ești de acord cu acest lucru, însă poți opta pentru dezactivarea lor dacă dorești. Acceptă Citește mai mult