Delicii de toamnă de la Melinis

de către Alina Anghel
Iubesc toamna, cu ale ei culori și roade. De când mă știu, mami face toamna tot felul de bunătăți în casă, așadar m-am obișnuit să am mereu la îndemână borcane cu dulceață sau gem. Mereu găsesc ocazii în care să le folosesc, chiar mai devreme am mâncat niște clătite cu dulceață de pepene galben, făcută de mine, de această dată. Toamna asta am auzit pentru prima dată de Melinis și am pus deja pe lista toate sortimentele disponibile, însă cel mai tare îmi doresc să încerc un Melinis de cătină. Știu că ai făcut deja ochii mari și te întrebi ce mai e și cu Melinisul asta. E bine, este foarte bine să fim curioși! Pentru că doar așa evoluăm, zic. Îți explic imediat, pentru că și eu m-am întrebat.

Cum a început totul? Pentru că mai sunt oameni iubitori de natură, de mâncare sănătoasă, de miere și fericiți când au pe masă produse locale sau culturi proprii, au încercat să combine fructele proaspete cu mierea, dorind să aibă parte de un dulce sănătos, care să păstreze însă intacte componentele. Apoi, experimentând cu petale de la trandafirii de dulceață (cultivați în propria grădină), au reușit să surprindă atât savoarea, cât și frumusețea petalelor de trandafir în mierea limpede. Gustul este greu de imaginat, însă ce poate fi mai plăcut decât această combinație de ingrediente naturale: miere și fructe crude, desfătându-se în borcane gata pregătite să le iei acasă?Așa s-a născut Melinis și are o metodă unică de preparare. Trebuie să îți evidențiez că Melinis face parte dintr-o categorie nouă de produse: nu este o dulceață și nu este un produs apicol, ci este o creație nouă, realizată printr-o tehnologie inovativă, inspirată din fascinația pentru darurile naturii. Metodă de producție lentă, sub 35 ˚C, permite păstrarea proprietăților naturale ale fructelor și petalelor, amplifică parfumul lor natural și le conferă o savoare cu totul aparte. 
Calitatea este garantată. Melinis este creat din ingrediente perfect naturale: fructe sau petale de trandafiri culese manual, miere de salcâm, suc de lămâie și lime, plante aromatice precum drușaim, mentă, scorțișoară sau cuișoare. Petalele de trandafiri din melinisul cu trandafiri provin din propria lor plantație de trandafiri de dulceață. Mierea și fructele proaspete provin de la producători de tradiție care respectă principiile sustenabilității și sezonalității și garantează calitatea și puritatea ingredientelor.
Dacă ai ajuns până aici, sunt sigură că ți le dorești pe toate! În acest moment, gama Melinis include opt delicatese. Sau, mai bine zis, aș spune că fiecare Melinis este un desert neprocesat, nerafinat industrial, ce îți inundă papilele gustative cu arome delicioase: trandafiri, vișine, pere, prune, zmeură, gutui, afine, cătină.
Atelierul de producție are tehnologia proprie dezvoltată pentru a obține cele mai bune rezultate din îmbinarea fructelor și petalelor proaspete cu mierea. Linia de producție include mașini de curățat și porționat fructe, omogenizatoare de preparare amestecuri de miere și fructe, utilaje speciale de dozare și ambalare, mașini de control a umidității și purității aerului, însă mare parte din munca de migală este realizată manual. Am vrut neapărat să subliniez aceste detalii, pentru a înțelege mai bine pasiunea care stă la baza noutății numită Melinis.
Tu ce sortiment ți-ai dori să încerci? Ai auzit de Melinis până acum?
Cu drag,
Alina
*Articol scris pentru SuperBlog 2020

S-ar putea să-ți mai placă

2 comentarii

Valeria Chertes 31 octombrie 2020 - 5:50 PM

Nu am știut de acest sortiment pana acum.

Răspunde
Irina Anghelina 31 octombrie 2020 - 5:50 PM

Nu am mai auzit de Melinis

Răspunde

Lasă un Comentariu

* Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și gestionarea anumitor date despre tine de către acest website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website folosește cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare. Presupun că ești de acord cu acest lucru, însă poți opta pentru dezactivarea lor dacă dorești. Acceptă Citește mai mult