Mostenirea, editia limitata de vin a Cramei Macin

de către Alina Anghel
Am crescut printre vinuri si vita de vie, de mic copil. Cu un tata inginer viticol, copilaria mea a capatat o alta dimensiune. Cand nu ma duceam la gradinita, mergeam la „ferma”, asa era denumit locul unde cat vedeai cu ochii era numai vita de vie. Mi-am dezvoltat simturile inca de copil si stiu sa recunosc soiurile de struguri dupa miros si gust. Un vin bun nu refuz niciodata. Iar daca mai este baut si intr-o companie placuta, alaturi de prieteni, deja situatia este perfecta. Recent, intr-un cadru elegant, a avut loc lansarea editiei limitate de vin, Mostenirea, a Cramei Macin, in 1918 de sticle, ca un omagiu adus celebrarii Centenarului.

Vinul Mostenirea este un un cupaj de Feteasca neagra si Babeasca neagra. O Feteasca neagra in proportie de 80%, vinificata separat de Babeasca neagra, baricata cat sa ii imprime note fine de vanilie si condiment. Este un vin cu o corpolenta medie, cu taninuri moi si 13 grade alcoolice, perfect integrate. Surprinde prin aromele intense de fructe rosii (zmeura, visine, cirese coapte), prune, coacaze negre, dar si prin notele florale si condiment dulce. Este un vin tanar caruia daca i se da ocazia sa se invecheasca in sticla va spune povestea locului in tonuri aromatice. De regula, nu beau vin rosu, dar trebuie sa recunosc ca Mostenirea m-a sedus, tocmai prin aromele de mai sus. 
Poate fi asociat cu branzeturi maturate si cu mancaruri pe baza de carne rosie si vanat. Porc brezat, coaste de miel, tocana de caprioară, rata cu varza rosie sunt doar cateva din sugestiile pentru o asociere de succes.
Olfactiv Feteasca neagra iese in evidenta, speciala, cu miros de prune uscate, coacaze negre, evoluand bine prin invechire, completata fiind de lejeritatea, fructuozitatea si aciditatea Babestii negre.
Podgoria Sarica-Niculitel este cea mai veche podgorie a Dobrogei, o zona cu un pitoresc aparte, ce-si intinde trecutul dincolo de perioada colonizarii romane. Viile podgoriei sunt amplasate pe terenuri cu altitudini cuprinse intre 50 si 200 metri, formand amfiteatre largi, cu deschideri catre valea Dunarii. Relieful este dominat de formele putin inalte ale unor munti puternic erodati (Muntii Macinului), resturi ale vechiului lant muntos hercinic – cel mai vechi lant muntos din Europa.
In prezent, la Macin se produce o gama variata de vinuri purtand amprenta locului, originale in prezentare si cu un bun raport calitate-pret. De altfel, drumul vinului in judetul Tulcea incepe la Macin, mai precis la Alcovin Macin. Crama Dobrogeana si Pivnita lui Terente figureaza deja in circuitul turistic, oferind doritorilor degustari de vinuri si meniuri traditionale, insotite de vinuri obtinute din viile de la Carcaliu si Cerna. 
Intre vinurile albe, specifice Podgoriei Sarica Niculitel, se numara si Aligoté-ul (soi frantuzesc la origine). Vin sec, corpolent, mineral, „mirosind” a pamant, dar si a flori, cand e foarte proaspat si tanar, Aligoté-ul se potriveste excelent cu pestele de Dunare, dar si cu preparatele din branza de capra sau oaie. Sortimentul de vinuri albe este completat de Feteasca Regala si Tamaioasa Romaneasca (soiuri romanesti), dar si Sauvignon Blanc, Chardonnay, Viognier si Muscat Ottonel, soiuri internationale, cu foarte bune rezultate in podgoriile romanesti. Vinurile rosii de Macin se obtin din Feteasca Neagra, Merlot, Cabernet Sauvignon si Pinot Noir.
Compania Alcovin s-a infiintat in anul 2002, avand ca obiect principal de activitate producerea vinurilor, imbutelierea si comercializarea acestora. Este membra a Asociatiei Profesionale Vitivinicole Colinele Dobrogei (membra a ONIV) si inca de la infiintare are implementat sistemul de management al sigurantei alimentare, bazat pe principiile HACCP. 
Din 27 octombrie 2011, firma Alcovin este furnizorul oficial al Casei Regale a Romaniei. Renatus, Curtea Regala, Tres Rosae, Pelegrin si Trei Brate sunt brandurile sub care sunt comercializate si promovate vinurile obtinute din soiurile cultivate.
Vinul Mostenirea poate fi comandat doar de pe site-ul oficial. Mostenirea ta este mai mult decat o simpla sticla. Mostenirea este de fapt un mesaj, este pasiunea pentru viticultura, este dragostea pentru pamant si pentru soiurile autohtone (drept dovada asamblajul Feteasca neagra si Babeasca neagra).
Mostenirea este unica nu doar pentru ca vine dintr-un teritoriu special, nu doar pentru ca e un asamblaj de Feteasca neagra si Babeasca neagra. Aceste doua soiuri ar trebui mai mult pretuite, promovate, lasate mastenire urmasilor nostri, pentru ca si ei sa-si cunoasca baza sortimentala, genetica, intr-un cuvant sa-si cunoasca originile.
Daca nu te-am convins, iti recomand sa il incerci. Sau, si mai bine, ofera-l cadou unei persoane dragi si spune-i povestea lui. Cu siguranta il va aprecia. Tu ce vin preferi?
Cu drag,
Alina

S-ar putea să-ți mai placă

2 comentarii

Valeria Chertes 15 noiembrie 2018 - 11:14 AM

Un vin minunat de sarbatori.

Răspunde
Unknown 15 noiembrie 2018 - 11:14 AM

Mulțumim pentru recomandare

Răspunde

Lasă un Comentariu

* Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și gestionarea anumitor date despre tine de către acest website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website folosește cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare. Presupun că ești de acord cu acest lucru, însă poți opta pentru dezactivarea lor dacă dorești. Acceptă Citește mai mult